Cadouri de Valentine’s Day pentru el și pentru ea - idei de daruri pentru cupluri, reguli pentru un cadou reușit și ce greșeli de etichetă să eviți cu orice preț

heading_title

În fiecare an, Ziua Îndrăgostiților îi ia prin surprindere pe unii, iar alții sunt deja pregătiți cu cadourile potrivite pentru jumătățile lor. Ca pentru orice altă ocazie specială din an, în ceea ce privește darurile, există trenduri care dispar la fel de repede cum au apărut, însă anumite opțiuni rămân valoroase și nu se demodează niciodată.

CUPRINS

1. Cum alegi cadoul perfect de Valentine’s Day pentru bărbați

Poate ai auzit și tu zicala conform căreia “femeile vin de pe planeta Venus, iar bărbații, de pe planeta Marte”. Deși pare o expresie ciudată, la baza sa stau câteva idei înțelepte. În primul rând, ea ilustrează faptul că femeile și bărbații sunt foarte diferiți. Iar în al doilea rând, cei care știu să țină cont de aceste diferențe, vor avea parte de relații fericite.

Cum poți aplica aceste idei înțelepte de Valentine’s Day? Înțelegând faptul că gusturile femeilor și ale bărbaților în materie de cadouri sunt foarte diferite și acționând ca atare. Prin urmare, dacă citești în continuare, vei afla cum să alegi un cadou pentru un bărbat față de care ai sentimente puternice.

O recomandare de care să ții cont este alegerea unui dar care să-i complimenteze masculinitatea. Cei mai mulți dintre ei sunt încântați să-și pună în lumină trăsăturile bărbătești, așa că nu ignora acest aspect. Poate fi vorba despre o băutură rafinată, de o tabacheră, de o cravată elegantă sau orice alt obiect care reflectă caracterul masculin.

1 masculinitate

Evită să cheltuiești o suma exagerată de bani, oricât de mult ai ține la el. Optează pentru un cadou rafinat, dar nu cumpăra unul care riscă să eclipseze ceea ce ți-ar putea oferi el ție, deoarece îl vei face să se simtă inconfortabil. Este adevărat că pe măsură ce avansați în relație, te poți orienta către daruri mai consistente, însă nu-l priva de ocazia de a te impresiona.

1 cadou mic valentine s

Ține cont de interesele sale. Chiar dacă este Valentine’s Day și îți dorești să marchezi sentimentele de dragoste, trebuie să conștientizezi că, în general, bărbații sunt mai puțin impresionați de gesturi romantice și mai mult de atenții care demonstrează faptul că ești interesată de persoana lui și că îl admiri.

1 cadou barbati valentine s

2. Cum alegi cadoul ideal de Valentine’s Day pentru femei

În cazul femeilor, așa cum este menționat mai sus, lucrurile stau diferit, însă acest lucru nu înseamnă că nu poți găsi acel dar care să o facă fericită pe partenera ta. Iată de ce anume să ții cont.

Străduiește-te să găsești un cadou care să-i demonstreze sentimentele tale pentru ea, care să fie delicat și relevant pentru momentul relației în care vă aflați. Prin urmare, trebuie să alegi un dar nu doar consistent, ci și plin de semnificații. Astfel, îi vei oferi siguranța dragostei tale pentru ea și importanța pe care o are relația voastră pentru tine.

2 cadou lux femei

Nu ezita să fii generos, mai ales dacă îți permiți. Dat fiind faptul că bărbații pot fi uneori mai introvertiți și mai timizi cu privire la exprimarea sentimentelor, te poți folosi de această modalitate pentru a-i declara dragostea ta.

2 cadou romantic pentru ea

Acordă atenție atât conținutului cadoului, cât și formei de prezentare. Acest lucru înseamnă că trebuie să fii atent la toate detaliile, de la modul de ambalare, până la momentul în care oferi darul, locul unde se va întâmpla acest lucru și orice alt aspect care să transforme această experiență într-una specială. Pentru o femeie, un cadou scump poate fi risipit dacă este oferit în grabă și fără atenția cuvenită.

2 ambalaj cadou

Acum că ai la îndemână aceste sfaturi care te vor ajuta să faci o alegere reușită, îndreaptă-ți atenția către câteva opțiuni concrete.

3. Idei de cadouri de Valentine’s Day pentru iubita ta

Dacă te întrebi ce să-i oferi jumătății tale de Ziua Îndrăgostiților, va trebui să ții cont și de etapa relației în care vă aflați la momentul respectiv. Prin urmare, anumite cadouri sunt potrivite pentru cei care sunt împreună, dar nu sunt căsătoriți, iar alte idei sunt mai adecvate pentru cuplurile care au avansat deja în călătoria împreună și au oficializat relația dintre ei. Iată câteva idei inspirate pentru un cadou pe care să-l oferi iubitei.

Pentru cei care vor să ofere un dar impresionant, cu încărcătură simbolică, un album foto care să ilustreze cele mai importante momente pe care le-ați petrecut împreună este o idee care se potrivește perfect. În acest fel, nu vei cheltui sume exorbitante, însă efortul depus și semnificația darului vor cântări mult în ochii iubitei tale. Nu ezita să o emoționezi cu un dar prin care îți exprimi cele mai frumoase sentimente.

3 album foto coperta romantica

3 album foto cadou

3 album foto coperta neagra

3 album foto

Bărbații care se află deja într-o relație de ceva vreme pot opta pentru cadouri care să o răsfețe pe femeia iubită. Produsele care au scopul să o relaxeze și să îi ofere momente de alint sunt ideale. Poți să îi dai ocazia de a se desfăta cu lumânări parfumate, sare de baie sau orice altă opțiune care îi oferă posibilitatea de a petrece timp reconfortant, pentru a-și reîncărca rezervele de energie. Vei vedea cât de mult va prețui gestul tău.

3 sare de baie

3 lumanare parfumata inimioara

3 lumanare parfumata alba

3 lumanare parfumata

Partenerii mai îndrăzneți, care vor să se îndrepte către o experiență trăită împreună au, de asemenea, soluția la îndemână. O zi petrecută împreună la spa o poate impresiona pe iubita ta și cu siguranță se va lăuda în fața prietenelor sale. Acest lucru nu face decât să-ți aducă aprecierea sa. În final, orice cadou ai alege, nu uita să adaugi un buchet de flori!

3 cuplu la spa piscina

3 spa cupluri

3 cuplu la spa masaj

4. Idei de cadouri de Valentine’s Day pentru iubitul tău

Dacă te numeri printre cele care încă nu au găsit cadoul pentru iubitul lor, te poți inspira din ideile de mai jos. Nu uita că încă vă aflați în acea etapă a relației în care puteți fi joviali și relaxați cu privire la Ziua Îndrăgostiților, așa că folosește această “libertate” în favoarea ta.

Adevărul este că bărbații cu vârsta până în 35 de ani, dar posibil și după aceea, vor fi încântați să primească un cadou care să le ofere o experiență plăcută, precum bilete la concertul trupei favorite. Astfel, vă puteți bucura împreună de momente speciale, iar el va primi dovada clară că îl cunoști și știi ce anume îi aduce plăcere.

4 bilete concert

O altă opțiune similară este să-i acorzi o zi sau două în care să practicați activitățile sale preferate. Poate fi vorba de o plimbare la munte cu ATV-ul, de o excursie pentru snowboarding sau orice alt hobby care îl face să zâmbească și să fie fericit. Valoarea unui astfel de cadou constă și în faptul că îi acorzi libertatea de a fi el însuși și de a-i crea amintiri plăcute.

4 plimbare atv

4 ski

4 snowboarding

Dacă vrei să te îndrepți către un cadou care să păstreze o dimensiune romantică și să-l facă mereu să se gândească la tine, atunci îi poți oferi un parfum. O astfel de atenție este valoroasă în ochii bărbaților de vârste mai tinere și vei descoperi cu încântare că îl folosește zi de zi. În plus, te vei bucura și tu de efectul cuceritor al unui parfum elegant!

4 parfum masculin

4 parfum barbatesc

5. Idei de cadouri și surprize de Valentine’s Day pentru soția ta

Cuplurile care au deja o “istorie” în spate și sunt căsătorite își oferă, adesea, alt tip de cadouri, care reflectă stilul de viață și interesele actuale, precum și modul frumos în care a avansat relația lor. Așadar, soția ta va aprecia cu siguranță unul dintre următoarele cadouri.

Pentru momente de răsfăț, un coș cadou de Valentine’s Day poate fi soluția completă pentru această ocazie. Coșurile de pe site-ul nostru pot fi personalizate, iar conținutul lor este unul variat, așa că ai de unde alege varianta cu cele mai bune delicii pentru soția ta. Dulciurile rafinate, băuturile elegante și delicatesele o vor încânta cu siguranță.

5 cos cadou dama

5 cos cadou femei

O altă opțiune cu care nu vei da greș este o bijuterie. Chiar dacă pare un clișeu, fii sigur că orice femeie se bucură de podoabele delicate și luxoase. Asigură-te că afli care sunt gusturile ei înainte de a face o achiziție, pentru a nu risipi resurse financiare importante. În funcție de personalitatea sa, poate fi o femeie care să adore bijuteriile handmade și atunci poți valorifica acest lucru.

5 bijuterii cercei albastri

5 bijuterii bratara

5 bijuterii pandantiv

5 bijuterie inel

5 bijuterii pietre pretioase

5 set bijuterii

Nu în ultimul rând, ia în considerare varianta unei excursii cu o destinație specială. Dacă aveți copii, este o idee excelentă ca aceștia rămână acasă, pentru ca voi doi să vă puteți bucura fără griji de toate momentele împreună. Pe lângă faptul că reprezintă o surpriză grozavă, o călătorie vă poate oferi ocazia să vă reconectați și să regăsiți tonusul relației. Și reține că buchetul de flori nu trebuie să lipsească!

5 calatorie romantica in doi

5 calatorie iaht

5 calatorie romantica

6. Idei de cadouri de Valentine’s Day pentru soțul tău

Nici cadourile pentru soți nu trebuie neglijate. Chiar dacă bărbații lasă impresia uneori că pentru ei Ziua Îndrăgostiților e doar un capriciu, fii sigură că în inima lor se bucură ca niște copii. Prin urmare, alege un cadou de mai jos, dacă ești lipsită de inspirație, dar vrei să-l surprinzi plăcut.

6 cadou pt soti

Precum în cazul doamnelor, coșul cadou cu bunătăți de Valentine’s Day este metoda ideală de a-i răsfăța simțurile celui căruia i-ai jurat dragoste eternă. Un coș care conține o sticlă de whiskey de cea mai înaltă calitate, alături de instrumente pentru prepararea băuturilor și dulciuri sau vin roșu rafinat reprezintă un deliciu complet.

6 Cadou Elegant Wine

6 cos Cadou Black Label Collection

6 cos cadou exclusive taste

Dacă soțul tău obișnuiește să se îmbrace elegant, atunci accesoriile îi vor fi pe plac. Printre cele mai bune opțiuni se numără butonii pentru manșete, batista pentru sacou sau un ac de rever elegant. Un astfel de detaliu poate transforma complet o ținută pentru domnii care acordă atenție înfățișării lor.

6 batista sacou picatele

6 batista sacou

6 butoni negri

6 butoni diversi

6 butoni albastri

6 butoni albi

De asemenea, bărbații apreciază și băuturile fine și vechi, al căror gust evoluează odată cu trecerea timpului. Prin urmare, o sticlă de vin de la o cramă de renume îl va surprinde în cel mai plăcut mod. O poate împărtăși cu tine la o cină romantică sau cu prietenii lui cei mai apropiați, pe care vrea să-i impresioneze cu cadoul primit.

6 sticla whiskey veche

6 sticla whiskey

6 sticle de vin cu pahar

6 set sticle de vin

6 sticla vin eleganta

7. Ce greșeli să eviți când faci un cadou de Ziua Îndrăgostiților

După ce ai realizat o listă cu sugestii din care să alegi varianta “câștigătoare”, asigură-te că nu faci una dintre următoarele greșeli:

Nu ignora această zi. Chiar dacă tu sau jumătatea ta sunteți de părere că este o ocazie superficială, nu aveți niciun motiv să ratați ocazia de a face gesturi frumoase unul către celălalt. Prin urmare, orice atenție va fi primită cu entuziasm de persoana dragă ție.

Nu recurge la declarații siropoase în public. Unele persoane pot cădea în capcana gesturilor similare cu cele din filme, însă, de cele mai multe ori, un astfel de moment poate fi inconfortabil. Sentimentele reale și temeinice nu au nevoie de dovezi grandioase, îndreptate mai degrabă către “public” decât către persoana iubită. Păstrează intimitatea și vei vedea că funcționează!

Nu alege un cadou doar în funcție de gusturile tale, fără să ții cont de preferințele celui care îl primește. Adesea, oamenii sunt tentați să cumpere lucruri care le aduc lor bucurie, ignorând complet faptul că cel care primește darul poate avea alte dorințe sau nevoi.

Așadar, alegerea cadoului ideal de Valentine’s Day nu trebuie sa fie o sarcină neplăcută. Urmând recomandările și ideile din acest articol, îți poți impresiona perechea și poți avea parte de o Zi a Îndrăgostiților de neuitat!

Sursa foto: Pexels.com, Unsplash.com, Cadoulspecial.ro, Pinterest.com

Ultimele Articole
Idei de cadouri de 1 martie - cum să-ți arăți aprecierea cu această ocazie față de persoanele importante pentru tine

Idei de cadouri de 1 martie - cum să-ți arăți aprecierea cu această ocazie față de persoanele importante pentru tine

Începutul primăverii este momentul perfect pentru a petrece timp alături de cei dragi și pentru a vă bucura împreună de vremea frumoasă. De 1 martie, poți să-ți arăți aprecierea față de persoanele dragi prin intermediul unui cadou special, pentru a crea amintiri plăcute. Mai ales dacă sunt departe de tine, poți păstra legătura cu acestea, iar dacă sunt în altă țară, dându-le ocazia de a sărbători 1 martie.

Cadouri de lux sau cum poți transmite un mesaj cu un impact puternic de apreciere

Cadouri de lux sau cum poți transmite un mesaj cu un impact puternic de apreciere

Din cele mai vechi timpuri, cadoul reprezintă un semn al dragostei și aprecierii. Dacă atunci lucrurile erau mai simple, acum, darurile au căpătat o semnificație mult mai profundă. Când dorești să îi arăți unei persoane cât de mult o stimezi sau ce simți pentru ea, nimic nu este mai elegant decât un cadou de lux. Acesta poate răsfăța sau poate demonstra cât de profundă este recunoștința ta.

Cadouri de Paște - 10 categorii de cadouri în funcție de vârstă și tipul de relație

Cadouri de Paște - 10 categorii de cadouri în funcție de vârstă și tipul de relație

Paștele este considerat cea mai mare sărbătoare a creștinismului, iar pregătirile de sărbătoare încep cu săptămâni...
Cadou petrecerea burlăcițelor - idei care nu te vor lăsa să dai greș!

Cadou petrecerea burlăcițelor - idei care nu te vor lăsa să dai greș!

Atunci când ești în căutarea unei idei de cadou pentru petrecerea burlăcițelor, este important să iei în considerare...
Cadourile de lux pentru bărbați - ce caracteristici trebuie să îndeplinească și ocaziile în care pot fi oferite

Cadourile de lux pentru bărbați - ce caracteristici trebuie să îndeplinească și ocaziile în care pot fi oferite

Pot exista o mulțime de situații și evenimente în care să fii nevoită să cauți cadoul perfect pentru un bărbat. Această sarcină nu este deloc una ușoară, mai ales dacă este vorba despre un bărbat cu o anumită funcție sau unul foarte important în viața ta.

Comandă și ridică cadourile din depozit! Șoseaua de Centură, zona Afumați-Ilfov. Sâmbătă și Luni, 09:00-14:00.